Să mă întrebi pe mine dacă showul oferit de Bon Jovi la București a fost reușit sau nu e ca și cum ai intreba dacă, pentru a supraviețui, un om are sau nu nevoie de apă și aer. Totuși, nu cred că sunt subiectiv când spun despre concert că a fost -în câteva cuvinte- superb, fantastic, excepțional, de poveste. Pentru mine, ca pentru mulți alții, concertul lui Bon Jovi din Piața Constituției a însemnat sfârșitul unei așteptări care a durat mulți ani de zile, împlinirea unui vis. A fost un cadou pe care am știut încă de la începutul anului că trebuie să mi-l fac și de care m-am bucurat ca un copil din primul minut până la ultimul riff de chitară.
Și pentru că nu mă pot abține, trebuie să despic, măcar acum “la rece” firul în patru, să povestesc nu doar despre concertul în sine (chiar dacă mai multe cuvinte decât cele de mai sus sunt de prisos) ci și despre ceea ce s-a întâmplat înainte și după concert : 
ORGANIZAREA
Din păcate, românească. În urmă cu doar câțiva ani, avusesem ocazia să îl văd pe Santana live în Budapesta. Alt concert de anvergură, tot cu zeci de mii de oameni în public. Cu toate astea, acolo lucrurile au fost organizate (aproape) ca la carte, spre deosebire de România unde văd că tot nu se găsesc organizatori care să gestioneze așa cum se cuvine un asemenea eveniment. Începând cu toaletele ecologice (prea puține, cum altfel?) și terminând cu înghesuiala groaznică de la ieșire. Cred că mi-a luat mai bine de o jumătate de oră să părăsesc zona, mort de sete și de cald, deși exitul se făcea pe o șosea cu patru benzi. De ce a durat atât probabil doar Eventim știe. Se mai adaugă aici și faptul că metroul nu mai circula când am ajuns la stație, iar de taxiuri ce să mai vorbim. Am sunat la vreo 5 companii de taxi și n-a răspuns nimeni. Abia în jurul orei 2 am găsit un taxi liber care să mă ducă la destinație. Acum pune-te în pielea unui cetățean croat, să zicem, venit pentru concert aici, și îți vei da seama cu ce “ochi” a putut privi o asemenea organizare.
TRUPELE DIN DESCHIDERE
Stillborn: o trupă rock cu o solistă plină de vervă, frumușică și cu voce bună. Nu m-a încântat stilul abordat de ei, până la urmă e o chestiune de gusturi, dar mi-au plăcut pentru că s-au descurcat admirabil. Dacă ar fi fost ceva mai cunoscuți sunt sigur că ar fi făcut show. QuantiQ: groaznic. Niște copii care au cântat precar și care au dat impresia că și-au pus chitările după cap doar pentru a încerca astfel să scape de virginitate. Citez din solistul trupei: “Salut, suntem trupa Quantiq din Brașov… iar acum o să vă rog să așteptăm puțin să își acordeze Robert chitara”; “acum o să mai așteptăm ca să își poată acorda Robert chitara din nou”. Parcă eram la cursuri de acordat chitări, nu la un concert rock. Un sfat sincer de la un ascultător de muzici : puneți chitările în cui. Înțeleg că la 18-19 ani e mai greu să “rupi scena în două”, dar o prestație precum cea de duminică e penibilă și pentru un concert la căminul cultural, darămite pentru deschiderea lui Bon Jovi! Noroc cu publicul înțelegător. Altfel ar fi fost o dramă pentru ei, nu o experiență.
MUZICA!
Sper ca artiștii români, de rock mai ales, să fi urmărit concertul și să își fi luat notițe. Cum se cântă și se face show timp de 3 ore, fără pauze, pe un aer fierbinte aproape irespirabil, iar în cazul lui Jon, după o operație la genunchi. Richie Sambora nu putea fi decât la înălțime, ca și restul trupei de altfel. Nu credeam că o să am vreodată ocazia să îl ascult live, ba să îi mai cânt și Happy Birthday 
(ziua lui Richie a fost pe 11 iulie). Încă un mare plus pentru setlist: băieții au ținut cont de faptul că n-au mai cântat niciodată în România și de aceea ne-au “livrat” aproape toate hiturile trupei din anii 80 și până acum, de la Runaway până la When We Were Beautiful. Sonorizarea – excelentă, deși n-ar fi fost rău dacă volumul era ceva mai zdravăn .
PUBLICUL
Deși poate incredibil, publicul românesc – de obicei unul nu extrem de entuziast- a fost și el de data asta la mare înălțime. Timp de 3 ore, de la prima la ultima piesă, tineri și mai puțin tineri au cântat, uneori mai tare decât Jon, refrene precum Livin on A Prayer sau Bed of Roses. Atmosfera a fost de-a dreptul uluitoare.
CĂLDURA
Un singur lucru a fost teribil de rău în timpul concertului: temperatura de afară. Termometrele arătau ele 40 de grade, dar în public era mai teribil. Ați fost vreodată într-o saună? Acum a fost exact la fel. Cu deosebirea că în saună stai 10-15 minute. Acum am stat 3 ore. Chiar și Bon Jovi, de la înălțimea scenei, era lac de apă după primele piese…
EPILOG
A fost un concert de povestit nepoților? A fost. A meritat așteptarea? A meritat. Organizarea a lăsat de dorit? Da, au fost din păcate și minusuri. A fost prea cald? Da, m-am topit și ne-am topit mai rău ca o înghețată lăsată în soare. Aș repeta experiența? Dacă mâine ar fi ocazia - aș spune DA negreșit !
Mai jos am adăugat și o filmare, făcută la fața locului cu micuța mea cameră Canon. Sunt convins că mai poți citi pe net încă o tonă de păreri legate de concertul Bon Jovi în România. Eu îți recomand să arunci o privire AICI precum și pe site-ul oficial unde găsești fotografii sau poți comenta evenimentul.
Dacă ţi-a plăcut, apasă butonul LIKE de mai jos
Pingback: I Wanted to Make a Memory « Sights, Sounds & Rants
Ai uitat de fetele de ….dupa…? Ahh, sau nu trebuia sa spun nimic despre ele
)) ;p